Luna si Noaptea

Luna si Noaptea

de Alexandru Vlahuţă

Luna

Noapte, tu eşti sclava neagră a veciei, iară eu
Sunt regină. De pe tronul întunericului tău,
Revărs valuri de lumină; ş-un popor întreg de stele
Furnică-n razele mele.

Fără mine, neştiută, vecinic ai fi pribegit,
Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfârşit.
Umilită, pleacă-ţi fruntea şi-naintea mea te-nchină.
Noapte, sunt a ta regină.

Noaptea

Lună, tu eşti sclava albă, fulg ursit în veci să meargă.
Eu, mai veche decât vremea, şi decât lumea mai largă,
Neclintită-s, şi nici cuget că-n cuprinsul ţării mele
Furnică popor de stele.

Şi de n-aş fi eu să-mbrobod faţa ta-n ştergar cernit,
Dacă n-aş fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit.
În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta,
Lună, sunt regina ta!