Cât extaz în braţele iubirii, câtă melancolie la trezire şi câtă tristeţe la despărţire.

Totul pare asa de frumos la început te îndragostesti, iubesti, te casatoresti, totul pare roz, poate prea roz, dar nu te mai gândesti la lucrurile ce ar putea sa se întâmple. Consideri, crezând ce îti spune cel ales, ca îti sunt împartasite toate sentimentele si poate chiar sunt, la început, dar mai târziu sau mai devreme descoperi culoarea gri, a compromisului dus la extrem, apoi pe cea neagra a dezamagirii.

Primordial ti se cere sa renunti, sa cedezi si o faci, o tot faci, renunti la tabieturile tale, renunti la ceea ce îti doresti, renunti la cariera ta, la familia care ti-a dat viata si te-a protejat si propulsat catre o lume veche de mii de ani, dar, acum, cu totul noua pentru tine.
Si poate unii renunta chiar la tot, sperând ca poate se vor schimba unele lucruri, se vor acomoda. Ce faci oare când omul pe care îl iubeai, pentru care ai renuntat uneori si la respectul pentru tine, se schimba brusc, nu mai recunosti în el nici o urma din cel pe care ai crezut ca îl cunosti pâna în strafundurile sufletului?
Începi sa te rogi, sa plângi si în final îti ramâne doar sa speri si speri, tot speri, pâna într-o zi, când realizezi ca e în van, ca tu ai renuntat la tot iar el la nimic si nu numai atat, mai vrea renuntari, pretentiile devin din ce în ce mai multe fara a se lua în considerare persoana ta. Te întrebi; mai am oare ceva, a mai ramas ceva la care sa renunt?

Dar, la un momendat îti dai seama ca si speranta se termina, ramâne doar dezamagirea.
Si iei o hotarare, te gândesti e bine, e rau, te arunci pentru a doua oara într-o lume necunoscuta, de data asta singura, pentru ca sa fim sinceri, oricât de multi ar fi în jurul tau si te-ar sprijini, esti singura, nimeni nu poate patrunde în sufletul tau mai mult decat îi dai tu voie, iar tu nu mai dai voie la nimic si nimanui sa treaca de scutul tau.

În acele momente nu mai esti dispus sa risti, nu mai vrei, esti tu cu tine si gândurile tale, daca te doare stii doar tu, mai ales, daca nu vrei sa îi ranesti pe cei din jur care îti sunt foarte apropiati si care oricum au simtit prin ce treci si pe care poate i-ai dezamagit, sau nu. Tu vei gândi, cu siguranta i-am dezamagit, le-am provocat destula durere, la ce bun sa-i amarasc si pe ei cu cele ce simt, mai ales daca divortul, despartirea nu se desfasoara în cele mai bune si civilizate conditii si esti supus la diferite presiuni venite de cel pe care, odata îl iubeai. Uneori, descoperi ca poate nu îl iubeai ci ai crezut ca îl iubesti, în astfel de situatie îti este mai usor sa te rupi în doua, sa scapi, sa te liberezi, si vei simti ca o mare greutate pleaca din sufletul tau, iar tu parca esti mai usoara. Totusi, în ambele cazuri ramâi cu un gust amar, o deziluzie dura, o neîncredere în tot si toate, nu mai poti sa crezi oricât de frumos si bun ar fi ceea ce îti apare în viata.
Termini, dar e de fapt începutul unui drum lung; prietenii nu mai sunt aceeasi, unii te reneaga, altii sunt cu tine, altii îti fac avansuri ca, de, acum esti libera. Pastrezi o linie a ta si te trezesti ca esti iar ranit,de ce? Pentru ca ai principii, pentru ca esti vertical, pentru ca nu mai accepti compromisurile...

Acum te gândesti la tine, vezi mai bine la ce ai renuntat în trecut, în prezent, vezi daca a meritat, încerci sa recuperezi ce ai pierdut în toate domeniile - familie, prieteni, cariera.

Dupa toate acestea înveti sa te bazezi doar pe tine însuti,apare dintr-odata o forta interioara pe care o simti doar tu...Trebuie gândit bine la ceea ce va urma,mai este o bucata buna de drum de parcurs,învatam pentru a doua oara sa mergem si întâi mergem târâs, apoi o sa facem un pas, doi, ne ridicam, devenim mai sigure si apoi puternice.

E greu, dar hai sa ne gândim, a fost usor sa te casatoresti? Nu, ei bine, nu e usor nici sa te desparti, dar e mai bine; ce rost are sa fii prins în ceva care te trage în jos, te umileste, te raneste, poti trece si sa mergi mai departe.

Poti sa vezi si partea buna a lucrurilor, adica: nu te mai intreaba nimeni de ce vrei sa îti vizitezi parintii, rudele, prietenii si de ce vii cu cinci minute mai târziu, nu mai speli la comanda, ci când crezi tu de cuviinta.
Nu te mai streseaza nimeni ca tii lumina aprinsa sa citesti si deranjezi.... colocatarul.
Nu mai fugi din locurile care-ti plac pentru a încalzi mâncarea pentru ca altfel îi e foame si îl doare capul... Nu mai calci,si nu mai faci curat în urma lui...
Nu îti atrage nimeni atentia ca bei sau nu, ca manânci sau nu, ca ai gatit, de ce tocmai asta si nu altceva...
Fiti serioase doamnelor, redevenite domnisoare ( ce bine e, nu?)
Vedeti de câte ati scapat?, si mai sunt, le veti constientiza pe parcurs.
Pentru ca se strica masina, curge apa în nestire, nu are cine cara sacul cu cartofi, ca tu nu poti; se arde becul, mai sar si sigurantele, se strica yala de la usa, vai de mine, se scurg gazele... se rupe scaunul, acela stiti voi, pe care s-a îndurat, domnul si stapânul sa ti-l lase tie, nu mai pui se strica si calculatorul, cade flecul la pantof, vai, Doamne....
Ei si ce dragelor, sunt meseriasi destui, ca daca stai bine sa te gândesti tot nu facea nimic din astea, asa ca da-o încolo de autocompatimire, fii realista, poti sa le rezolvi si tu mai greu sau mai usor, dar poti.

Într-adevar nu e usor ca pornind de la o poveste frumoasa, de la visele pe care le credeai comune, de la idealuri si promisiuni, sa ajungi sa împarti tot ce ati creat si strâns în comun. Dar bunurile materiale nu mai conteaza, CONTEZI TU, sufletul tau, cariera ta, familia ta, prietenii, toti cei dragi pe care stii ca poti conta.
Dragele mele,noroc, forta si Încredere în Dumnezeu!

Sursa:Ele.ro