dimanche 11 janvier 2009

Iarna...ianuarie 2009


Cântec de iarna
de Nichita Stanescu

Eşti atît de frumoasă, iarna!
Cîmpul întins pe spate, lîngă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sînt mîinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gîndul creşte-n cercuri
sonorizînd copacii
cîte doi,
cîte patru.

0 commentaires: